Expoziţie temporară: Aripi de îngeri (MAR, 5-11 mai a.c.)
Luni, 5 mai 2025, ora 9.00, la Muzeul de Artă din Roman se va deschide o expoziție cu tema ARIPI DE INGERI (îngeri care protejează natura), fiind prezentate pe simeze lucrări de pictură realizate de copii. Expoziția este rezultatul colaborării dintre Muzeul de Artă și Clubul Copiilor din Roman, Cerc Artă Decorativă. Proiectul aparține Școlii Gimnaziale ”Vasile Alecsandri” din Roman și face parte din programul național ”Săptămâna Verde”. Coordonatorul proiectului este profesor dr. Carp Monica, artist vizual, de la Clubul Copiilor Roman, Cerc Artă Decorativă, în parteneriat cu Scoala Gimnazială Bozieni, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Inspectoratul Școlar Neamț. Sunt expuse peste 500 de lucrări realizate de copiii claselor primare de la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” (clasele: IIA, IIB, IIC, IIIA, IIIB, IVB, IVC), elevii claselor gimnaziale de la Scoala Gimnazială Bozieni și de elevii care urmează cursurile Cercului de Artă Decorativă de la Clubul Copiilor din Roman.
Descoperim bucuria culorilor și a formelor într-un limbaj al sincerității, al purității în desfășurări pline de energie și inocență, pe o temă care atrage și stimulează tinerii spre o apropiere și o înțelegere a desăvârșirii naturii, a lucrurilor care ne înconjoară, într-o conviețuire de timp. Respectul față de natură, se învață și se cultivă începând cu tinerele generații pentru a putea oferi viitorului o coexistență plină de armonie, o înțelegere a faptului că suntem parte din natură, în nemărginimea ei. Prețuind natura, prețuim omul și viața. Protejând tot ceea ne înconjoară, ne protejăm pe noi, ca oameni, ca umanitate spre eternitate. Îngerii naturii suntem chiar noi, pentru noi înșine, pentru viitor, pentru o viață mai bună, mai sănătoasă, într-o comuniune perfectă cu natura.
Vă invităm să ne bucurăm de culoare și viață, într-o expoziție a speranței, a credinței și a zborului spre infinit, cu ”aripi de îngeri”. Expoziția poate fi vizitată pâna duminică, 11 mai 2025.
Curator Mihaela Ciobanu