Noul site CMNN

Vă invităm să accesați noul site al Complexului Muzeal Național Neamț

Expozitia Simpozionului International de Acuarela Iulia Halaucescu, Tarcau, 2019-2024. (GALVPN, 15-31 iulie 2024)

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț invită publicul larg în perioada 15 – 31 iulie la expoziția Simpozionului Internațional de acuarelă „Iulia Hălăucescu” Tarcău 2019 – 2024, dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea „doamnei acuarelei românești”, Iulia Hălăucescu. Vernisajul va avea loc marți, 16 iulie, de la ora 17:00, în cadrul căruia va prezenta artistul plastic Mircea Titus Romanescu, inițiatorul acestui proiect expozițional.
Expoziția reunește lucrările a 32 de artiști plastici, dintre care 4 sunt invitați speciali, și reprezintă o sinteză a tuturor celor 5 ediții ale simpozionului desfășurate până acum dar se completează și cu lucrări realizate în alte 4 tabere de acuarelă de la Tarcău, dedicate Iuliei Hălăucescu.
Artiștii expozanți sunt: Crinela Antonescu, Ion Alexandru Antonescu, Ilie Boca, Dumitru Bostan Jr., Teodor Buzu, Grigore Carată, Alexandru Pintilii Carciucas, Mircea Corcodel, Olga Diaconu, Gheorghii Diaconu, Victor Dima, Corneliu Drăgan Târgoviște, Ema Hagiu, Mirela Hagiu, Iosif Haidu, Lucia Juncu, Valeriu Jabinschi, Marcel Lupșe, Eugen Măcinic, Eugen Mircea, Nadia Negru, Valer Paraschivescu, Corina Preda Perianu, Erwin Racz, Arcadie Răileanu, Mircea Titus Romanescu, Yan Su, Teodor Vișan.
Invitați speciali: Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti
Inițiatorul expoziției, Mircea Titus Romanescu, explică pe scurt contextul ideii centrale care a pus baza acestei expoziții:
„Lucrările expuse au fost realizate în cadrul mai multor ediții ale Simpozionului Internațional de Acuarelă ”Iulia Hălăucescu”, Tarcău, 2019-2023, simpozion inițiat în anul 2019 de Fundația „Mircea Titus Romanescu”, în parteneriat cu UAT Tarcău. Simpozionul, devenit un eveniment anual, a făcut ca Tarcăul și pitoreasca sa Vale, din județul Neamț, locul de obârșie al „doamnei acuarelei românești”, Iulia Hălăucescu, să devină o adevărată capitală a ”Ținutului acuarelei”, un punct de întâlnire pentru artiștii profesioniști practicanți ai acuarelei din țară și străinătate, completând prin generozitatea lor colecția Muzeului de Artă din Tarcău, singurul muzeu din țară dedicat acuarelei.”

Galerie foto - click pentru a vizualiza.