Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Ștefan cel Mare și bătălia de la Vaslui

Muzeul de Artă din Piatra Neamț deține în colecția sa o piesă cu o deosebită valoare artistică și istorică, o tapiserie cu portretul votiv al domitorului Ștefan cel Mare. Compoziția cu tematică istorică a fost admirabil executată de Aurelia Vasiliu-Ghiață, ctitor al școlii românești moderne de tapiserie. Născută la Piatra Neamț, autoarea acestei lucrări a reușit să transpună în țesătură imaginea unui personaj de legendă al poporului român.
Un exemplu de glorie și măreție, Ștefan cel Mare ne amintește astăzi, de cel mai important moment din istoria sa, bătălia de la Podul Înalt – Vaslui.
„Viața cu apele mișcate de-un întunecat-luminos destin, faptele clădite pe sânge, bisericile zidite din lumină și toată opera de zmeu și de arhanghel ale lui Ștefan cel Mare, alcătuiesc împreună mica noastră veșnicie revelată în timp”.
Ca orice lucru care vine din trecut, lupta pentru existență a românilor pare încărcată de măreție. Eroii care au frământat cu sângele lor pământul românesc și care ne-au lăsat ca moștenire a jertfei lor această patrie, trăiesc veșnic. Povestea lor, un arc peste timp, transmisă din generație în generație, fascinează și străbate veacurile.
Lupta de la Podul Înalt – Vaslui (10 ianuarie 1475) a rămas în memoria timpului ca cea mai reușită izbândă a lui Ștefan cel Mare și a consfințit Moldovei denumirea de ”Poartă a creștinătății”.
„Și au biruit atunci Ștefan Voievodul (...) și au căzut atunci nenumărată mulțime de oameni și mulți și fără număr au fost prinși de vii (...) iar Ștefan se întoarse cu toți oștenii săi ca un biruitor în scaunul Sucevei...” scrie în Letopisețul de la Bistrița.
La 10 ianuarie se împlinesc 547 de ani de la Bătălia de la Vaslui, bătălie în care voievodul Ștefan cel Mare a repurtat una din cele mai strălucite victorii asupra armatei otomane. Istoria lui Ștefan cel Mare ne apare și astăzi, după jumătate de mileniu, una excepțională, cei 47 de ani de domnie fiind dovada calităților deosebite ale celui care a făcut ca numele Moldovei să fie cunoscut și respectat.
Refuzul Moldovei de a mai plăti tribut otomanilor, cât și încercările lui Ștefan cel Mare de a scoate Țara Românească de sub influența Porții prin înlăturarea lui Radu cel Frumos au însemnat aducerea Moldovei în prima linie a frontului antiotoman.
Pierderea Țării Românești și reconstituirea unui front antiotoman la Dunăre era o primejdie pentru dominația Porții în Peninsula Balcanică. Pentru a scoate din luptă Moldova, sultanul Mehmet al II-lea organizează sub comanda beglerbegului Rumeliei, Soliman eunucul, expediția din Moldova, la începutul anului 1475.
Despre celebra luptă desfășurată la Podul Înalt – Vaslui, izvorul cel mai bogat și mai frumos rămâne o scrisoare trimisă din Buda, la 24 februarie 1475, cu amănunte comunicate de „un român care a fost în luptă”. Informații prețioase le găsim și în scrisoarea plecată din Turda, la 24 ianuarie 1475.
Scrisoarea trimisă din Suceava de Ștefan cel Mare și adresată „Prealuminaților, preaputernicilor și nobililor domni din toată Creștinătatea”, datată 25 ianuarie 1475, reprezintă unul din documentele fundamentale ale istoriei acestei perioade. Biruința asupra turcilor este relatată de domnitor cu o sobrietate exemplară: „Și noi, auzind acestea (intrarea turcilor în Moldova) ne-am înarmat toți și am mers împotriva lor, cu ajutorul lui Dumnezeu Atotputernicul, noi împotriva dușmanilor Creștinătății. I-am biruit și i-am pus sub picioarele noastre și pe toți i-am pus în tăișul spadei. Și de carte lucru Dumnezeu să fie lăudat.”
Toate aceste izvoare arată că domnul Moldovei se îngrijise și de oastea sa și de cea a dușmanului. Sub steagurile sale, Ștefan adunase o oaste compusă din 40 000 - 50 000 de ostași.
Pregătirile pentru întâmpinarea dușmanului la Vaslui începuseră încă din cursul anului 1474. Retragerea lui Ștefan „peste Siret” a însemnat atragerea adversarului spre valea Bârladului, acolo unde valea devenea „strâmtă și noroioasă”, nepermițându-i lui Soliman să-și desfășoare trupele numeroase.
La 8 ianuarie oastea turcească, foarte numeroasă, dar obosită și flămândă, a intrat în Moldova. Ștefan, conștient că nu i-ar putea înfrunta pe turci în câmp deschis, a preferat să-i atragă pe urmele sale, conducându-i astfel în direcția dorită de el.
În dimineața zilei de 10 ianuarie, pe o vreme de ploaie și ceață deasă, marea confruntare a celor două oștiri s-a declanșat. Primele rânduri ale apărătorilor, cu secuii în frunte, au fost distruse și avangărzile otomane au ajuns în apropierea locului mlăștinos unde Racova se varsă în Bârlad.
Domnul Moldovei aflat în apropierea locului unde se desfășura acțiunea, pe o culme înaltă, supraveghea desfășurarea luptei. Balanța risca să se încline în favoarea turcilor. Biruința moldovenilor va fi dobândită numai după ce Ștefan, în fruntea unui detașament de călăreți, intră și el în vâltoarea bătăliei.
Un episod al înfruntării s-a desfășurat la trecerea unui pod, pe care mai târziu oamenii din partea locului l-au identificat cu „podul cel înalt” aflat pe un mic afluent al Bârladului, mai sus de Vaslui, la Cănțălărești. Așa s-a ajuns la denumirea luptei de la Vaslui drept lupta de la Podul Înalt.
Lupta decisivă s-a dat în ziua de 10 ianuarie. Victoria a fost copleșitoare, la Vaslui, în 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a reușit cea mai importantă biruință din toate confruntările avute cu Imperiul Otoman. Răspândită de îndată în toate direcțiile, știrea a revelat puterea nebănuită a Moldovei. După strălucita victorie, voievodul moldovean a fost numit „atlet al credinței creștine”.
„Nu s-a îngâmfat Ștefan în urma acestei biruințe, ci a postit patru zile cu apă și cu pâine. Și a dat poruncă în țara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui acea biruință, ci numai lui Dumnezeu, cu toate că știau toți că învingerea din ziua aceea numai lui se datorește.” scrie în cronica sa, Jan Dlugosz.
Personalitatea lui Ștefan cel Mare a marcat istoria Moldovei, devenind un mit al românilor. Din generație în generație, Ștefan a fost cel Mare, cel Bun, cel Sfânt. A fost nu doar domnul Moldovei, a fost domnul întregului neam românesc.

Muzeograf,
Maria Mihăilă

Bibliografie selectivă:

Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, O istorie a lui Ștefan cel Mare, (2005), Editura „Sfânta Mănăstire Putna”.
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României (2014), Editura Corint Educațional, București.
Lucian Blaga, Luntrea lui Caron (1990), Editura Humanitas, București.
Catalogul expoziției „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, (2017), Editura Karl A. Romstorfer, Suceava.