Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

De la Ion Ștefănescu la Ion Creangă. Din istoria unui nume

Nefiind fiu de preot, diacon sau dascăl, Ion a lui Ștefan a Pietrei sau Ion Ștefănescu, așa cum apare el înscris la Școala domneasca din Târgu Neamț, în mod normal, acesta nu ar fi trebuit să fie înscris la Școala de catiheți din Fălticeni. Acestea le aflăm foarte clar precizate într-un document din 1845, în care se menționează că „în şcolile catiheţilor de prin ţinuturi nu au a să primi decât numai fii de ai celor bisericeşti (de preoţi, diaconi, şi dascăli) căsătoriţi (ce să numesc candidaţi) şi necasătoriţi...”. Rezolvarea a venit de la preotul Gheorghe Creangă, fiul lui David Creangă, fratele Smarandei. Cu numele de Creangă Ion, recomandarea preotului Gheorghe Creangă fiind suficientă, s-a putut înscrie şi a putut urma Şcoala catihetică din Fălticeni. Așa se face că în „catalogul clasificatoriu de sârguinţa cliricilor aflători în Şcoala bisericească din Fălticeni pe semestrul de iarnă al anului 1854/1855 luna noiembrie” apare pentru prima dată numele de Creangă Ioan. Viitorul preot va urma cursurile şcolii din Fălticeni un întreg an şcolar, până în vara anului 1855.
Directorul acestei şcoli era atunci catihetul Nicolae Conta, unchiul filozofului Vasile Conta, coleg de clasă cu Ion Creangă la Şcoala Domnească din Târgu-Neamţ. Preotul catihet Nicolae Conta îi va dărui lui Ion Creangă un „Manual de Tipic”. Se remarcă dedicaţia profesorului Conta şi semnătura elevului: „Lui Ioan Kreangă, s-au încredinţat 1855, februarie, 4 zile, Iconom Konta”, urmează imediat semnătura: Kreangă Ioan. Ion Creangă se semnează cu acest nume încă de acum. Şi-l asumase după momentul înscrierii, se potriveşte şi-l va purta toată viaţa.
Printre alții, la școala din Fălticeni a avut ca dascăl pe catihetul supleant Vasile Grigorescu: „Părintele Grigorescu era un om a cărei viaţă ar putea fi asemuită cu viaţa acelora care au trecut în rândul sfinţilor. Extrem de modest, în toate manifestările vieţii lui; milostiv cum nu avea păreche în târgul nostru; de o moralitate severă”.
Se cunoaşte că modul de predare „la fabrica de popi din Fălticeni” era cu totul defectuos, memoria trebuind să înlocuiască peste tot inteligenţa: trebuia să reţii fără să înţelegi: „Unia dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţela; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea; la unia le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie; cei mai mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă. Şi turbare de cap şi fântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a vede; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”.
Totuși, aici va învăța muzica vocală religioasă (psaltichie), catehismul cel mare, Istoria Vechiului Testament a lui Filaret Scriban şi gramatica lui N. Măcărescu. La toate materiile este notat cu „bine” iar la cântările bisericești cu” foarte bine”.
Cu privire la vremea plecării sale, rămâne bine stabilit că el s-a înscris la Scoala bisericească din Fălticeni în toamna anului 1854, urmând acolo învăţătura până în primăvara lui 1855, la Paşte. Atunci elevul a venit acasă şi nu s-a mai întors la Fălticeni. Părintele Vasile Conta îl trecuse pe tabloul clericilor, în număr de zece, care erau destinași să urmeze cursurile seminarului de la Socola.

Muzeograf,
Elena Bîia
Muzeul Memorial ”Ion Creangă” Humulești