Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Ada-Kaleh – insula cu parfum oriental

Uneori ne surprinde cum gândul fuge după o amintire, o pată pe o hartă sau o dorință veche, uitată și nerespectată. Ada-Kaleh este o întoarcere în timp, o călătorie misterioasă, un loc intrat în eternitate.
„Vederea e superbă. În mijlocul apelor ce par și ele încremenite de atâta frumusețe, silueta insulei cu terasele-i suprapuse se profilează în decorul solemn al munților ca o continuă rugăciune îndreptată spre cer.”
Sub adâncurile apelor, tărâmurile scufundate au parte de o poveste aparte, o poveste ce se înfiripă după dispariția acestora. Așa este și povestea insulei din inima fluviului, Ada-Kaleh. Dispărută de ceva timp de pe harta țării, amintirile, imaginile și peliculele de film sunt mărturii ale unei lumi ce a fost cândva, transmițând totodată mesajul simplu acela că, amintirile frumoase nu dispar, rămân în suflet mereu.
În colecția de cărți poștale ilustrate a Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț am găsit câteva exemplare cu imagini vechi din insula Ada-Kaleh. Fascinați de povestea acestui loc, am dorit să facem o incursiune în trecut, să redescoperim istoria acestei insule. Aceste pagini sunt dedicate insulei Ada Kaleh.
Pe teritoriul județului Mehedinți, Dunărea formează granița cu Serbia și Bulgaria, desfășurându-și cursul pe o lungime de 195 km. La Cazane se ciocnesc de milioane de ani două forțe ale naturii, Carpații și Dunărea, un peisaj de vis, un tărâm unic în România. Fluviul își schimbă des cursul iar pe această distanță s-au format de-a lungul timpului marile ostroave precum: Ada–Kaleh, Ostrovul Corbului, Ostrovul Șimian, Insula Mare etc.
Aflată cândva pe Dunăre, în aval de Orșova veche, insula Ada-Kaleh era considerată cea mai frumoasă insulă de pe fluviu, cu o istorie de sute de ani, se număra printre cele mai valoroase comori ale României. Numele insulei de Ada Kaleh este numele dat de turci în anul 1788, în traducere însemnând „Insula Fortăreață” sau „Insula Cetate”, nume ce provenea de la cetatea construită aici de austrieci la sfârșitul anilor 1600.
Anii comunismului au hotărât soarta acestui mic paradis, au îngropat sute de ani de istorie. Ca urmare a ridicării barajului de la Porțile de Fier, insula a fost acoperită între anii 1970 – 1971 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei, iar populația care o locuia și care era preponderent de etnie turcă (circa 500-600 locuitori la momentul strămutării) a fost evacuată. Distrugerea a avut loc într-un moment din istorie când progresul tehnologic era mai important decât cultura.
Construcția barajului de la Porțile de Fier a început în anul 1964 și a fost finalizată în 1972, lacul de acumulare creat în amonte de baraj a acoperit 11 localități pe malul românesc, printre care o parte din Orșova. Cea mai însemnată pierdere a fost scufundarea insulei Ada-Kaleh.
Cu mult înainte de a fi scufundată, insula surprindea vizitatorii prin farmecul ei oriental, un loc mărginit în timp și spațiu, o oază de liniște și frumusețe.
Insula Ada–Kaleh, un ostrov situat în mijlocul Dunării, între Orșova și Vârciorova avea o dimensiune de circa 1.7 km. lungime și circa 500 m. lățime, așezată în mijlocul amfiteatrului munților care se înalță până la locul unde fluviul întretaie lanțul Carpaților. În partea dreaptă a insulei se înălța muntele Alion, munte ce poartă numele bateriilor construite în 1789 de generalul austriac Laudon și muntele Bastia care se întinde de la Herculane până la malul Dunărei spre Porțile de Fier lângă Vârciorova. Această insulă minusculă avea o formă alungită și elegantă, acoperită de o vegetație bogată.
Vizitând insula, Nicolae Iorga specifica în lucrarea „Drumuri și orașe din România” ca fiind un ostrov deosebit: „Când păsăsești apa disciplinată a canalului, între malul sârbesc și cel românesc-liber întâiu apoi cel românesc de supt Unguri, un ostrov își înalță din valuri spinarea mîloasă. Ostroave mai sunt pe Dunăre, dar ca acesta nici-unul.”
Ada-Kaleh era în trecut un crâmpei de Orient, cheia intrării în Transilvania, Ungaria, Bulgaria, Serbia și România, insula a îndeplinit de-a lungul timpului un rol strategic, controlând și împiedicând la nevoie circulația pe apă și pe uscat, separând Orientul de Occident. A fost socotită multă vreme un Gibraltar al Europei Răsăritene, o santinelă a Austriei pe fluviu la răsăritul imperiului. Cine stăpânea insula Ada-Kaleh, stăpânea întreaga navigație pe Dunăre.
Începutul istoriei insulei se conturează încă din antichitate, primele mențiuni având un pronunțat caracter mitologic și provin de la o serie de personalități care atribuie insulei nume diferite. Herodot, Plinius cel Bătrân, Dionysiu, Priscian, Cornelius Nepos amintesc în scrierile lor despre această insulă. Denumirile mitologice atribuite insulei au fost Erythia, Continusa, Cyraunis, Yernis.
În timpul stăpânirii romane insula a fost cu siguranță un punct important pentru a sluji scopurilor de cucerire și mai apoi de aprovizionare a legiunilor din noile provincii.
Începând cu perioada medievală insula capătă o importanță strategică deosebită iar mențiunile sunt mai dese și mai precise. În documentele vremii, insula apare consemnată datorită evenimentelor politico-militare, ce s-au desfășurat în această zonă strategică. Un adevărat supraveghetor al navigației corăbiilor vieneze, budapestane și boemiene, insula a reprezentat pentru o perioadă îndelungată de timp, un prilej de dispute între formațiunile politice occidentale și Imperiul Otoman, fiind stăpânită pe rând de austrieci, de otomani și în cele din urmă devenind pământ românesc.
Poziția geografică a insulei și împrejurimile acesteia au constituit în același timp, o poartă dar și o stavilă între creștinătate și islamism.
Denumirile pe care le-a primit de-a lungul timpului au fost multe: Saan, Rușava, Demir Kapu, Carolina, Insula Orșovei, Orșova Nouă, Poarta de Fier, Porizza, Ada-I Kebir, Fortăreața, Ada-Kaleh.
1788 – Insula apare deja pe unele hărți cu numele Ada-Kale (Insula Cetate sau Insula Fortăreață).
1810 – 1848 – Insula Ada-Kaleh a devenit un bastion pentru haiducii lui Tudor Vladimirescu și un loc de exil pentru revoluționarii de la 1848.
Aflat în fruntea pandurilor, Tudor Vladimirescu restabilește ordinea în insulă în anul 1810, ca urmare a numeroaselor incursiuni realizate de căpeteniile turcești ce distrugeau și jefuiau în acea zonă. În drumul lor spre exil, conducătorii revoluției române de la 1848 vor poposi pe insulă, în data de 15 octombrie sosind aici, printre alții: N. Bălcescu, C.A.Rosetti, Ion C. Brătianu, frații Golescu, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu.
1878 – În Tratatul de la Berlin din 1878 se discutase probleme în legătură cu Dunărea, Porțile de Fier și insulele neutre, dar despre insula Ada-Kaleh nu s-a discutat nimic. S-a efectuat acel compromis tacit între Poartă și Viena, din care aveau să câștige amândouă, insula rămânând sub stăpânire turcească dar sub protecția armatei austro-ungare, fiind condusă de un guvernator și un Consiliu Administrativ. În această perioadă s-a reglementat paza și administrația insulei, locuitorii având dreptul de a-și alege un subprefect, un judecător, un preot și un dascăl, un învățător. Deasemenea, insularii aveau dreptul de a importa orice fel de mărfuri, în orice cantitate fără nici o taxă vamală. Urmează o perioadă de liniște și de prosperitate pentru locuitorii insulei Ada-Kaleh.
1885 – Insula este declarată garnizoană deschisă și denumită oficial Ada-Kaleh. Garnizoană deschisă însemna pentru insulă, că putea fi vizitată de oricine și oricând și prin aceasta era lăsată la o parte orice preocupare de îngrijire a ei și cetăților ei. Astfel, după două secole, rolul și destinul militar lua sfârșit, trecutul de cetate militară a insulei a devenit istorie. Noua istorie a acestor locuri a început cu o organizare administrativă nouă, bazată pe autonomie și a continuat cu o reformă economică ce consta într-o serie de privilegii.

Insula Ada-Kaleh - teritoriu românesc.
În perioada războiului pentru întregirea neamului românesc, insula a avut un rol important, luni de-a rândul desfășurându-se în zonă lupte între armata română și armatele Puterilor Centrale. La data de 19 august 1916, două companii din regimentul 17 infanterie sub conducerea maiorului Aleman au trecut la atac și au ocupat insula Ada-Kaleh.
Prin Tratatul de la Versailles (1919), întărit de cel de la Lausanne (iulie 1923), Turcia recunoștea suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh. O dată cu noua schimbare de administrație, viața populației turcești de pe insulă a continuat mai departe, după vechile obiceiuri.
În anul 1923, Ada-Kaleh a devenit comună, numărul locuitorilor săi fiind de aproximativ 700. Urmează o perioadă dificilă pentru insulă, din cauză că pierduseră privilegiile pe care le aveau înainte de război, iar pe de altă parte, insula nu oferea nici un izvor de existență pentru că nu avea pământ nici pentru zarzavaturi, nici pentru agricultură. În aceste condiții, o parte dintre locuitori o părăsesc, o parte rămân hamali la portul din Orșova.
Situația se redresează după anul 1921, ca urmare a vizitei pe insulă a primului ministru al României, generalul Averescu. În anul 1925 se înființează sub patronajul domnului ministru C. Angelescu un atelier de covoare turcești lucrate manual. La inițiativa domnului Ali-Kadri, în anul 1927 se deschide o fabrică de țigări R.M.S. (Regia Monopolurilor Statului) la care lucrau 120 de persoane. În această fabrică se produceau țigări aromate, din tutun produs pe insulă sau importat.

Vizita regelui Carol al II-lea pe insula Ada-Kaleh.
Moment de importanță majoră în dezvoltarea economică a insulei Ada Kaleh a fost vizita din anul 1931, a regelui Carol al II-lea însoțit de prim-ministrul Nicolae Iorga. Acest eveniment a impulsionat puternic dezvoltarea și modernizarea insulei, a dus la atragerea turiștilor în minunata oază orientală.
Pe parcursul vizitei, suveranul însoțit de domnul Ali Kadri și de primarul insulei Ismail Turhan a rămas impresionat de frumusețea locului, de ospitalitatea locuitorilor. A binevoit să stea în mijlocul comunității la cafeneaua „Moca” în ziua de 4 mai 1931, să asculte necazurile și rugămințile insularilor. Vizita celor două personalități politice a rămas o legendă vie în memoria locului, schimbând în bine soarta locuitorilor de pe mica insulă. Carol al II-lea a decis să acorde insulei un regim fiscal deosebit de favorabil și alte măsuri administrative menite să ușureze viața locuitorilor de pe insulă. Pentru mica insulă a început o perioadă de aur.

Începând cu anul 1934 insula este declarată stațiune climaterică.
„Ada Kaleh este astăzi recunoscută ca stațiune climatică. Are o climă blândă care permite o floră mediteraniană. Cresc între altele: leandri, migdali, castani, smochini, chiparoși etc. Culturile de trandafiri pentru parfumuri au fost părăsite de câtva timp din cauza inundațiilor ce se întâmplă adesea, făcându-le mari stricăciuni.”
În anul 1935 s-a creat o Societate Anonimă pe Acțiuni numită „Musulmana” condusă de Ali Kadri. Societatea fabrica țigarete fine (17 sortimente, toate renumite) aici desfășurându-și activitatea circa 100 de lucrători. În scurt timp devine un mare trust, cu filiale la Turnu Severin și Orșova, având contracte cu Casa Regală a României și piața de desfacere a Turciei. Datorită inițiativei acestei societăți s-a ridicat o uzină electrică, s-au construit case noi, o brutărie, un teren de fotbal, un restaurant, un hotel ce găzduia o bibliotecă publică, o bancă populară și prăvălii ce se întindeau pe aleea principală. În centrul insulei se afla bazarul plin cu produse ce erau preparate în casă, după rețete vechi, speciale. Aceste delicatese tradiționale și atmosfera orientală a bazarului atrăgeau numărul vizitatorilor, ducând faima insulei peste hotare.
Erau renumiți pentru rahatul cu nucă „Favorita Sultanului”, rafinatele siropuri, sugiucul, halvița, dulceața de trandafiri sau smochine, citronada sau cafeaua turcească făcută la nisip, în ibrice de aramă. La Ada Kaleh se putea admira acel dulce farmec al orientului balcanic, miresmele livezilor, piețele însuflețite de cafenele, bazarul cu miile de culori și produse, tihna băilor turcești, aroma de narghilea și clipocitul apelor liniștite care scăldau insula.
În scurt timp insula devine un loc celebru, un orășel exotic, parfumat, cu o economie înfloritoare, iar marca made în „Ada Kaleh” cunoscută în toată țara.
Puține lucruri s-au mai păstrat de pe insulă. Unul dintre acestea este un covor unic, vechi de aproape 200 de ani. În anul 1904, Sultanul Abdul al II-lea a dăruit insulei Ada-Kaleh un covor oriental uriaș, lung de 15 metri, lat de 9 metri, greu de 580 kg., fiind considerat cel mai mare covor din lume. Acest covor a fost lucrat în faimosul centru de artizanat Hereke din Turcia și a fost adus în geamia de pe insulă. Din anul 1965, covorul considerat o adevărată operă de artă, a fost salvat de pe insulă înainte de scufundarea acesteia și a fost dus la Moscheea Carol I din Constanța, unde poate fi admirat și astăzi.

Miskin Baba – un sfânt al insulei.
„Insula aceasta a fost făcută de D-zeu pentru a da bunătate gândurilor și dulce odihnă sufletului omenesc. Allah mi-a poruncit să părăseasc tronul strămoșilor mei, pentru a veni să vă învăț și pe voi, că fericirea stă în bunătate.”
Miskin Baba, un personaj cu o mitologie fabuloasă, un budha mahomedan, un adevărat sfânt pentru locuitorii insulei a fost ultimul prinț samanaid, din vechea dinastie a Samanaizilor-Uzbeki, dinastie care a durat până în 1736, când prințul a luat hotărârea de a pleca în lume pentru a-și găsi pacea sufletului. A împărțit toată averea săracilor, și-a luat rămas bun de la prieteni și învățați și a plecat să caute, după cum în vis primise poruncă, Insula Sfântă de la cataractele Dunării.
Viața sa pe această insulă a fost una plină de fapte minunate și a dus un trai modest, printre ruinele vechii cetăți. A făcut multe minuni pentru locuitorii insulei, în timpul vieții, dar mai ales după moarte. Mormântul lui, la fel de modest ca și sfântul, a devenit loc de pelerinaj, de rugăciune.

Dispariția insulei Ada-Kaleh.
În urma acordului româno-iugoslav din anul 1956 privind construirea sistemului hidroenergetic și de navigație „Porțile de Fier” soarta insulei era hotărâtă. Locuitorii au sperat să creadă că inevitabilul nu se va produce, că viața lor va continua mai departe liniștită în mijlocul Dunării.
În anul 1970 se scufunda în apa Dunării fermecătoarea insula Ada-Kaleh. Totul s-a petrecut în liniște. Evenimentul n-a fost marcat public de nici o voce, nici un murmur de protest din partea societății. Ada-Kaleh intra direct într-o istorie anonimă, uitată de generațiile epocii comuniste dar și de cele de după prăbușirea comunismului. Populația insulei s-a răspândit în cele patru zări, unii au luat drumul Turciei, alții s-au dus în Dobrogea, pe unde aveau neamurile. Mulți au plecat la o vârstă la care greu o poți lua de la capăt (60-70 de ani), să te adaptezi și schimbarea le-a grăbit sfârșitul.
Autoritățile românești le-au promis locuitorilor insulei un nou paradis pe insula Simian. Un proiect ce prevedea ca Ada-Kaleh, de la cel mai tânăr copac până la marea cetate va fi mutată pe insula Simian, o insulă de lângă Drobeta Turnu Severin. Nimeni nu s-a mutat pe această insulă. Pe insula Simian a fost refăcută o parte din cetatea propriu zisă Ada Kaleh, au fost strămutate unele monumente funerare din cimitirul vechi, precum și mormântul lui Miskin Baba.
Legând trecutul istoric verigă cu verigă, ne dorim pentru generațiile tinere și pentru cele ce ne vor urma, reînvățarea indispensabilă a valorii amintirilor colective care fac sudura spirituală a unui popor și-i dau puterea de a înfrunta viitorul.

Muzeograf,
Maria Mihăilă

Bibliografie selectivă:
Nicolae Iorga, Drumuri și orașe din România (1904), Editura Institutul de Arte Grafice Minerva, București.
Nicolae Iorga, Priveliști din țară (1974), Editura Turism, București.
Francesco Guida, Silvia Terzi, Invitație la drumeție (2016), Editura Roma-Press.
Realitatea ilustrată, anul VIII, nr. 390 din iulie 1934.
Ahmet Ali, Monografia Insulei Ada Kaleh (2018), Editura Terra Grifonis, Drobeta Turnu Severin.
Carmen Mihalache, Magda Andreescu - Patria din buzunarul de la piept (2013), Editura Martor, București.
Mihai Drăghicescu – Istoricul principalelor puncte pe Dunăre – de la Gura Tisei până la mare și de pe coastele mării – de la Varna la Odessa (1943), București.

Cărți poștale - Galerie Foto (click pentru a vizualiza)