Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               Supranumită și prințesa aviației românești, Marina Știrbei s-a născut pe 6/19 martie 1912 la Viena și a încetat din viață pe 15 iulie 2001, la Bouloc în Franța.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               Era fiica cea mică a prințului George Știrbei și a Elisabetei (născută Băleanu), verișoara lui Bâzu Cantacuzino, un cunoscut pilot militar în epocă.
               Marina Știrbei și-a petrecut copilăria în localitatea Dărmănești, județul Bacău, alături de mama și de sora sa mai mare, Alexandra. Avea o reputație de fată „zvăpăiată”, majoritatea timpului petrecându-l la moșia familiei.
               A fost inițiată în tainele aviației la Școala de zbor „Mircea Cantacuzino”, de la Băneasa, devenind cunoscută prin figurile de acrobație, pe care le executa la spectacolele aeriene, la care era invitată să participe.
În anul 1935 a obținut brevetul de pilot gradul II, după un stagiu la Școala de Pilotaj, condusă de Ioana Cantacuzino. A ocupat locul I, în anul 1936, la primul concurs aerian organizat în România și participă la un nou raid în nordul Europei, singură la bordul avionului, pe traseul București-Stockholm. A fost prima româncă ce a survolat în condiții de ceață densă Marea Baltică.
               A participat, din partea Aeroclubului Român, la prima Conferință tehnică internațională de ajutorare aeriană, organizată în zilele de 12-14 iunie 1937 la Budapesta. La sugestia ei au fost achiziționate două avioane sanitare ce puteau transporta câte doi răniți și o însoțitoare. În anul 1938, Marina Știrbei a participat la manevrele militare regale, ce au avut loc la Galați, alături de Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duțescu și Irina Burnaia.
               A fost inițiatoarea înființării unei escadrile sanitare, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Sward”.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               În anul 1942, luna februarie, prințesa Marina Știrbei s-a căsătorit cu prințul Constantin Basarab Brâncoveanu, nași de cununie fiind Martha Bibescu și George M. Cantacuzino.
               Nunta s-a desfășurat la palatul Mogoșoaia, printre invitați fiind și aviatoarele din „Escadrila Albă”, care au venit în uniforma gri-bleu a aeronauticii.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               Soții Marina și Constantin au fost părinții a doi băieți, ultimii Brâncoveni născuți în România. Primul s-a născut pe 28 ianuarie 1943 și a fost botezat, așa cum cerea tradiția familiei cu numele de Constantin. Botezul a avut loc în data de 21 mai-Praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena-la Biserica „Domnița Bălașa”, având nași pe bunicul Constantin și mătușa Elisabeta.
               Cel de-al doilea băiat, Mihai, a văzut lumina zilei în data de 17 februarie 1948. Astăzi, el povestește: „Botezul meu a fost făcut în apartamentul nostru, pentru că mama a fost sfătuită să facă acest lucru acasă. Veniseră comuniștii și putea fi periculos să mergem la biserică. Am fost botezat Mihai pentru că era imediat după plecarea regelui și multe familii și-au botezat atunci copiii cu numele de Mihai”.
               La sfârșitul anului 1942, Marina Știrbei intră în atenția Serviciului Special de Informații, în urma unei scrisori pe care i-a expediat-o unei prietene din Elveția. Era datată 26 noiembrie 1942, fiind redactată în limba franceză și exprima îngrijorarea prințesei în ceea ce privește războiul.
               ,,N-am nevoie să-ți descriu sentimentele noastre. Trecem prin momente tulburi, nu suntem deloc încântați că ne batem pentru regele Prusiei. Cum se spunea odinioară: nebunia conduce, oile urmează, încotro mergem?”.
               Prin poziția socială și prin educație, Marina Știrbei și Constantin Brâncoveanu continuau să fie suspecți. Plecarea din țară era singura soluție pentru a duce o viață decentă.
               În luna mai, a anului 1948, soții Brâncoveanu au hotărât să plece din țară. Împreună cu cei doi copii se aflau la Agigea, lângă Constanța, în căutarea unui vas care să-i transporte în Turcia. Grupul care-i însoțea era numeros, fiind compus din patru bărbați și trei femei. Acest fapt a atras atenția Siguranței, fiind imediat reperați. Au fost arestați sub pretextul că doreau să treacă fraudulos granița. În urma procesului doar bărbații au fost condamnați.
               La 18 iunie 1948, Tribunalul Militar Constanța îi condamnă pe Constantin Brâncoveanu, Vasile Stoica, diplomat de carieră, fost ambasador și pe arhitectul Radu Teodor Crețoiu la câte trei ani închisoare, iar Gheorghe Tambarlidis, șofer în Constanța, probabil călăuza lor, a primit patru ani. Marina Știrbei-Brâncoveanu, Paula Stoica și Olimpia Zamfirescu au fost ,,achitate de orice penalitate''.
               Tot în acest an i-a fost confiscat Marinei Știrbei aparatul de zbor personal de către regimul comunist.
               În anul 1949 i s-a fixat domiciliu obligatoriu în București, la mansarda unei case din strada Alexandru Popov, la numărul 55. Situația materială a prințesei Marina Știrbei și a copiilor era precară. Pierduse câteva mii de hectare de teren arabil în urma exproprierilor din anul 1945, iar în anul 1949 i s-a confiscat restul averii.
               A trebuit să muncească fizic pentru a-și întreține copiii. Marina Știrbei era trimisă, alături de alte persoane ce făceau parte din elita românească, să lucreze la amenajarea spațiilor dedicate unor manifestații muncitorești. Mai precis, erau printre cei care așezau portretele mai marilor țării și împodobeau piețele cu lozinci mobilizatoare.
               Ajuns la Canal, unde era nevoie de forță de muncă, tatăl băieților a fost reținut-prin decizie administrativă-șase ani, revenind acasă abia în anul 1954.
               În ianuarie 1950, Securitatea consemna că deținutul Brâncoveanu lucra ,,într-un detașament de muncă la Canalul Dunăre-Marea Neagră, orașul Poarta Albă, unde soția sa l-a vizitat, aducându-i un pachet''. După revenirea de la Canal a tatălui, situația financiară a familiei s-a îmbunătățit. Securitatea crease o rețea de informatori în preajma lor, alcătuită din rude apropiate și prieteni, care sub diverse pretexte, îi vizitau la domiciliu sau apăreau „întâmplător” în calea lor. Astfel, Constantin Brâncoveanu este din nou arestat în anul 1959, de data aceasta pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A fost judecat de Tribunalul Militar București și condamnat la opt ani de închisoare. Motivul era răstălmăcirea vorbelor sale de către prieteni, la unele petreceri private discutând despre cât de greu se trăia în România atunci.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               Beneficiind de sprijinul diverselor personalități din lumea politică occidentală, s-a pus în mișcare o întreagă operațiune diplomatică, menită să creeze presiune asupra regimului de la București.
               Marina Știrbei reușește să plece din țară cu ajutorul Marthei Bibescu, prin intermediul Crucii Roșii, pe 17 aprilie 1964. A trebuit să renunțe la cetățenia română, aceasta fiind condiția pusă de guvernul de la București.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               După o perioadă petrecută în Anglia, la Londra, va pleca în Franța, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.
               În anul 1981, Marina Știrbei și soțul ei cumpără o casă într-un cătun, numit Bouloc, la aproximativ o sută de kilometri de orașul Toulouse. Din păcate, Constantin Brâncoveanu nu s-a putut bucura de noua proprietate, pentru că în data de 18 noiembrie 1983 a murit, suferind un infarct. Moartea soțului a fost o lovitura dură pentru Marina Știrbei.

Marina Știrbei Brâncoveanu (1912-2001)

               În anul 1992 revine în România, unde participă la slujba canonizării domnitorului Constantin Brâncoveanu și a fiilor acestuia.
               Începând cu anul 1997, sănătatea ei începe să se deterioreze. Ultimele șase luni din viață și le-a petrecut într-un stabiliment pentru persoane vârstnice, la câțiva kilometri de Bouloc. A murit pe 15 iulie 2001, la vârsta de 89 de ani.
               „Principesa Marina Ştirbei a fost un personaj interesant în trecutul istoriei naţionale care cu modestie şi dăruire şi-a lăsat amprenta în trecutul istoriei aviaţiei române, iar prin faptul că era femeie..., a contribuit la emanciparea femeii şi aşezarea ei pe picior de egalitate într-un domeniu greu accesibil sexului frumos, acela al aviaţiei''.