Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

               În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în armata română a activat o unitate sanitară, formată exclusiv din femei pilot, denumită „Escadrila Albă”. Ea a fost înființată de o femeie pilot, prințesa Marina Știrbei, supranumită și „prințesa aviației românești”. Prințesa Marina Știrbei a luat drept reper modelul organizației paramilitare finlandeze, „Lotta Sward”.
               În anul 1939, prințesa Marina Știrbei depune un memoriu la Subsecretariatul de Stat al Aerului, pentru înființarea unei unități de transport aerian medico-militar, memoriu ce va fi aprobat, la data de 25 iunie 1940.
               În cadrul acestei escadrile sanitare au activat la început ca piloți titulari aviatoarele: Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duțescu și Virginia Thomas. Sediul escadrilei era la aeroportul Băneasa. Avea în dotare două bimotoare Monospar și trei monomotoare R.W.D.-13, ultimele fiind amenajate pentru transportul răniților. Comandantul escadrilei era căpitanul aviator Gheorghe Valvarie.
                Ulterior, din această unitate sanitară au mai făcut parte următoarele aviatoare: Victoria Pokol, Smaranda Brăescu, Victoria Comșa, Maria Adam, Jeana Iliescu, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Maria Nicolae, Stela Huțan-Palade.
               Primele brevete de pilot civil au fost obținute în anul 1935, de Marina Știrbei Mariana Drăgescu și Victoria Pokol. Au fost urmate în anul 1936 de Nadia Russo și Virginia Thomas. Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist, obține brevetul de pilot civil în anul 1937.
               În anul 1940 are loc un tragic accident de avion în care își pierd viața piloții: Maria Adam, Jeana Iliescu, Maria Voitec, Victoria Comșa, împreună cu instructorul de zbor Nicolae Evghenovici.
               Denumirea de „Escadrila Albă” a fost folosită pentru prima oară de jurnalistul italian, Curzio Malaparte, care se afla pentru documentare, pe frontul din Moldova.

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

               Spre deosebire de avioanele RWD-13, modelul RWD-13 S (sanitar) era special conceput pentru transportul răniților. Modelul RWD-13, fiind proiectat pentru transportul de persoane, era modificat în interior, având în afară de scaunul pilotului, un scaun pentru însoțitorul sanitar și o targă, în apropiere fiind aparatura pentru reanimare.

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

               Misiunea lor era de a transporta răniții de pe teatrele de război din Răsărit, la cele mai apropiate spitale militare de campanie, cei grav răniți fiind transportați direct la București. Mai târziu, aviatoarele din „Escadrila Albă” vor efectua și zboruri de recunoaștere. Toate femeile pilot erau instruite în tehnici de prim ajutor. Aviatoarele mobilizate au fost instruite la Spitalul Militar ,,Regina Elisabeta”, într-un stagiu de practică specială de 45 de zile.
                „Escadrila Albă ”se mută în primă fază pe aerodromul de la Focșani, apoi pe cel de la Tecuci. Mai târziu se va afla pe aerodromul de la Tighina, până la cucerirea Odessei, în octombrie 1941. „Escadrila Albă” a luat parte în Răsărit la campaniile din Basarabia și Odessa în (1941), Stalingrad (1942) și Crimeea (1943).
                În 22 iunie 1941, România intra în război de partea Germaniei hitleriste, împotriva Uniunii Sovietice, având drept scop eliberarea teritoriilor românești Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, răpite în urma rapturilor teritoriale din vara anului 1940.
                Aviația română dispunea la acea dată, de 50 de escadrile, din care șase de legătură, una de transport, una sanitară, trei de recunoaștere, 15 de bombardament, 17 de vânătoare și șapte de informații, în total 621 de avioane operative.
               Nadia Russo participă împreună cu Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Virginia Duțescu la campania Basarabiei în anul 1941. „Escadrila Albă” a evacuat în spatele frontului, pe cale aeriană, în anul 1941 peste 5.300 de răniți, iar în anul 1942 peste 4.000, dintre care 700-800 au fost militari germani.
               Activitatea femeilor pilot este apreciată de opinia publică și oficialitățile de la București. Mareșalul Ion Antonescu îi cere generalului Gheorghe Jienescu, Subsecretar de Stat al Aerului, în ședința Consiliului de Miniștri din 6 septembrie 1941:
               ,,Să-mi faci o propunere pentru toate persoanele care lucrează la Crucea Roșie, în care să intre și doamnele, care știu cât au muncit, ca să primească Virtutea Aeronautică. Vreau să-i decorez pe toți, fiindcă au făcut acte de mare bravură''.
               Prin Înaltul Decret Regal, numărul 2712, din 12 septembrie 1941, publicat în Monitorul Oficial numărul 238, din 8 octombrie 1941, Nadia Russo, ca și celelalte aviatoare, este decorată cu Ordinul ,,Virtutea Aeronautică'' cu spade, Crucea de Aur.
               Pentru activitatea lor pe frontul de Est, în afară de ,,Virtutea Aeronautică'', au mai primit Ordinul ,,Vulturul German'', clasa a III-a și Ordinul sanitar, Crucea ,,Regina Maria”, clasa a III-a.
               Mii de vieți au fost salvate de aceste curajoase aviatoare în al doilea război mondial, ele riscându-și viața, fiind obligate să zboare la o altitudine joasă, pentru a nu fi reperate și mitraliate de aviația inamică.

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

               La începutul lunii noiembrie 1941, Escadrila I sanitară a fost readusă pentru o perioadă în țară, fiind trimisă din nou pe front în anul 1942. Aviatoarele din Escadrila Albă erau lipsite de apărare, pe avioane neexistând armament, singura lor armă fiind îndemânarea și curajul, dublate de conștiința de a-și face datoria.
               În august 1942, „Escadrila Albă”, care între timp își schimbase denumirea în Escadrila 108 Transport Ușor, se mută pe front în sectorul Stalingrad, mai întâi pe aerodromul de la Kotelinkovo, apoi pe cel de la Plodovitoje. Escadrila era subordonată grupului Aerotransport Militar, Secția 1. Pe 18 august 1942, Escadrila 108 Transport Ușor primește ordinul să plece în zona de operații a Corpului 6 Armată, sub conducerea generalului Corneliu Dragalina.

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

Escadrila Alba – Drama eroinelor aviației românești

               Condițiile erau foarte grele, începând cu „furtuni care ridicau nisipul la 200 metri uneori, în corturi erau paturi de fier cu saltele de paie, muște, purici și mulți șoareci. Noaptea, escadrila rămânea singură pe teren. Nu aveam apărare decât două puști mitraliere în fața cortului, pentru că în zonă erau și partizani”. La Plodovitoje, Mariana Drăgescu și colega ei au fost atacate de un avion inamic ce a aruncat 12 bombe a 50 de kilograme fiecare, atacul fiind urmat de o puternică rafală de mitralieră.
               La 25 august 1944, Escadrila Albă a fost desființată, după ce evacuase peste 9000 de răniți și bolnavi, din care aproximativ 1000 erau germani.
               După instaurarea regimului pro-comunist la București, începe drama acestor Eroine ale aviației românești. Va începe o perioadă de demobilizări și treceri în rezervă pentru piloții care luptaseră în campania din Răsărit. În anii 1946-1947 se va pune la punct viitorul aparat represiv, vor începe arestările și epurările din armată și aviație.
               Drept răsplată pentru faptele glorioase, pentru misiunile de salvare a mii de vieți omenești în timpul celui de-al doilea război mondial, celebrele aviatoare: Marina Știrbei, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Smaranda Brăescu, Virginia Duțescu și Maria Nicolae vor primi ani grei de temniță sau vor fi marginalizate, fiind supuse unor umilințe inimaginabile.
               După încheierea războiului, în noiembrie 1946, Smaranda Brăescu intră în vizorul Siguranței, din cauza memoriului adresat Națiunilor Unite, prin care semnala neregulile noului regim instaurat, cel comunist. La acea dată Smaranda Brăescu era implicată în organizația Sumanele Negre, fiind judecată în lipsă și condamnată la doi ani de închisoare. Este obligată să se ascundă pe la diverse adrese, întâi lângă Iași, apoi la Institutul catolic ,,Sfânta Tereza'' din Cluj. În anul 1947 starea sănătății i se înrăutățește și este internată la spitalul universitar din Cluj. Încetează din viață la 2 februarie 1948, fiind supravegheată de două măicuțe catolice. Este înmormântată sub numele fals, de Maria Popescu, în cimitirul central din Cluj.
               În anul 1948, Constantin Brâncoveanu este arestat iar soția sa, prințesa Marina Știrbei Brâncoveanu, rămâne fără nici un venit, fiind obligată să vândă puținele lucruri de valoare care-i rămăseseră, pentru a putea supraviețui. Casa din București și moșia din Dărmănești, județul Bacău, îi sunt confiscate. După eliberare, Constantin Brâncoveanu este angajat în ,,nobila'' meserie de muncitor cazangiu, singura care-i fusese oferită de regimul nou instaurat.
               Nadia Russo a fost arestată pe 27 septembrie 1951 și condamnată la opt ani de închisoare pentru presupuse acte de spionaj, patru ani degradare civică și confiscarea averii. A executat șase ani în penitenciarele de la Mislea și Miercurea Ciuc, pentru ca în 1957 să fie deportată în Bărăgan, la Lățești, pentru încă cinci ani. Aici se va căsători cu Guy Bossy, văr cu celebrul diplomat Raul Bossy.