Expoziție dedicată acțiunilor și obligațiunolor la MIAPN

Începând de miercuri, 26 iunie a.c. la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ va putea fi vizitată o expoziţie deosebită prin prisma tematicii abordate. Rod al colaborării instituţiei muzeale cu Clubul Colecţionarilor Piatra-Neamţ și cu Asociația Filateliștilor Neamț expoziţia aduce în faţa publicului vizitator peste 60 de de acţiuni şi obligaţiuni din colecţia ing. Constantin Paţilea.
Colecţionarea şi studiul vechilor titluri bursiere şi oricăror documente legate de acţiuni, obligaţiuni, împrumuturi, cupoane, etc. este recunoscută internaţional drept ramură a numismaticii şi este denumită scripofilie, pasiune relativ recentă, apărută în deceniul şapte al secolului al XX-lea.
Aşa cum arată Constantin Paţilea, titlurile în discuţie, chiar dacă acum nu mai au valoare bursieră, rămân preţioase mărturii ale istorie economice şi sociale, ale unei epoci, ale trecutului unor regiuni şi unor ţări, ale unor domenii economice, activităţi bancare, companii din cele mai diverse domenii de activitate, instituţii etc. (lucrarea Acţiunile şi obligaţiunile: mărturii ale istoriei economice şi sociale româneşti: studiu de colecţionar a apărut la Editura Cetatea Doamnei în cursul acestui an şi reprezintă o lucrare de pionierat în domeniul scripofiliei româneşti, un început al efortului de definire a domeniului, de tratare şi clasificare pe baza unor principii cât mai adecvate a patrimoniului de acţiuni şi obligaţiuni moştenit de la înaintaşi).
Imagini de epocă, precum fabrici sau uzine, scene rustice şi de muncă, port popular, creaţii şi realizări ale omului, bogăţii şi peisaje naturale, vechi simboluri şi însemne, fac din titluri adevărate opere de artă, comparabile colecţiilor de cărţi poştale ilustrate vechi sau celor de fotografii vechi.
Generalizând, aceste titluri sunt importante atât prin prisma informaţiilor pe care le conţin - denumirea emitenţilor, temeiul legal în baza căruia s-au înfiinţat, au funcţionat şi emis titluri, sediul social, capitalul social subscris la înfiinţare şi majorările ulterioare, împuterniciţii care le reprezentau dar şi prin tehnica de editare, estetica şi grafica lor, eleganţa şi frumuseţea deosebită a vignetelor şi chenarelor.
Vă invităm aşadar prin intermediul scripofiliei la un altfel de incursiune în lumea economiei româneşti de altădată.

Acțiunea are loc cu prilejul celei de a XXVI-a ediții a Simpozionului Național de Cartofilie organizat în Piatra-Neamț care cuprinde și prezentări de carte, un Târg al colecționarilor în perioada 5-7 iulie 2019 (a se vedea și invitația anexată).