Expoziție dedicată lui Ion Creangă (MIETN, 1-31 martie 2018)

Începând cu data de 1 martie 2018, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț poate fi vizitată expoziția temporară ,,Ion Creangă – Humulești – Neamț - Țicău – Iași”. Expoziția are caracter foto-documentar și reunește numeroase piese din colecțiile instituției noastre precum și din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, între cele două instituții existând protocoale de colaborare și mai multe proiecte comune printre care amintim ,,Zilele Ion Creangă” din ultimii ani, manifestarea ,,Creangă 180”, precum și aniversarea a 100 de ani de existență a Bojdeucii din Țicău. Expoziția conține documente și fotografii referitoare la Humulești și casa in care s-a născut scriitorul, dar și cu Bojdeuca din Țicău, locul unde a creat o operă nemuritoare, Ion Creangă și familia sa, evoluția sa ca diacon, ca învățător și creator de manuale, culegător de folclor, precum activitatea sa în renumita Junimea.
Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț, alături de Muzeul Memorial ,,Ion Creangă“Humulești și de Muzeul Național al Literaturii Române Iași este onorat să omagieze personalitatea lui Ion Creangă prin expozițiile temporare și a simpozioanelor dedicate de-a lungul timpului, sperând ca prin modestele sale eforturi să-l păstreze pe acest clasic al literaturii române în mentalul colectiv. Expoziția deschisă de Mățișor va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii.

Muzeograf Roxana Elena Diaconu