Complexul Muzeal Județean Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Locul Centrelor Istorice În Contextul Urban Actual (Sesiunea anuală a Comisiei de Istorie a Oraşelor din România ediţia a XXIII-a)

ziua culturii nationale 2016 mic

 

ACADEMIA ROMÂNĂ – Comisia de Istorie a Orașelor din România

și

COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ

Organizează sesiunea de comunicări științifice:

Locul centrelor istorice în contextul urban actual.

Piatra Neamț, 19-21 mai 2016

Sesiunea anuală a Comisiei de Istorie a Orașelor din România, ediția a XXIII-a, 2016

Comisia de Istorie a Orașelor din România și-a propus ca sesiunile sale anuale să fie organizate în cât mai multe centre urbane, pentru a-și face cunoscută activitatea în diferite regiuniale țării. Anul acesta, CIOR beneficiază de acceptul colegilor de la Complexul Muzeal JudețeanNeamț, pentru a colabora la organizarea sesiunii din 2016. În urma consultării membrilor Comitetului Comisiei, cu acordul gazdelor, tema aleasă pentru această ediție a sesiunii este Locul centrelor istorice în contextul urban actual. Manifestarea de la Piatra Neamț va avea loc în perioada 19-21 mai 2016.Potrivit tradiției, comunicările vor aborda istoria orașului-gazdă, precum și alte subiecte care se încadrează în tema generală, Locul centrelor istorice în contextul urban actual.

Subordonată Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române Comisia de Istorie a Orașelor din România are ca scop sprijinirea cercetării istoriei orașelor din România, valorificarea studiilor importante în domeniu și efectuarea schimbului de opinii. Luând ființă în anul 1992, organismul este afiliat la Comisia Internațională de Istorie a Orașelor. C.I.O.R. coagulează cercetări diverse de istorie urbană, inițiate de istorici, arhitecți, urbaniști și din alte domenii, încurajează, întreține și, în anumite cazuri, coordonează această activitate printr-o serie de manifestări științifice anuale, la nivel național și internațional, prin revista de specialitate Historia Urbana, și buletinul informativ Informații privind istoria orașelor, publicații pe care le redactează, precum și printr-o serie de proiecte colective angajate la nivel național.

Referitor la volumul Piatra-Neamț Curtea Domnească. Rapoarte arheologice– Coordonator Gheorghe Dumitroaia, care va fi lansat cu ocazia acestei manifestări, menționăm în cele care urmează ceea ce nota în Introducere, Responsabilul șantierului arheologic Curtea Domnească – Dr. Gheorghe Dumitroaia la Piatra-Neamț, pe 31 martie 2016:

”În concluzie, cercetările arheologice preventive efectuate în perioada 2002-2014 în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamț au oferit ocazia obținerii unor rezultate științifice excepționale privind trecutul Curții Domnești de la Piatra, de care profesioniștiiși iubitorii de istorie se vor interesa cu siguranță. Va fi nevoie însă de o publicare pe măsură a materialelor și informațiilor, inclusiv sprijinul disciplinelor auxiliare și a studiilor interdisciplinare, în categoria cărora se înscriu articolele colaboratorilor noștri Mihai Constantinescu și Sean Greer (antropologie), respectiv Marian-Viorel Butnariu(numismatică), de la sfârșitul acestui volum.

Autorilor care s-au implicat permanent sau au participat temporar la investigațiilede teren din acești ani, respectiv: Roxana Munteanu, Daniel Garvăn, Silviu-ConstantinCeaușu, Lucian Uță, Ciprian-Dorin Nicola, George-Dan Hânceanu, Vasile Diaconu, Florin Macoveiu, le adresăm mulțumiri colegiale și succes în proiectele viitoare.

Domnului Adrian Bătrîna, eminent arheolog și istoric, și domnului arhitect Gheorghe Sion, ce ne-au fost alături ori de câte ori le-am solicitat sprijinul, profundă recunoștință și urările noastre de bine.

Și dacă volumul de față va ajunge la tipografie în timp util, pentru a putea fi oferit participanților la Sesiunea Națională a Comisiei de Istorie a Orașelor din România,organizată la Piatra-Neamț în perioada 19-21 mai 2016, acest fapt se va datora și colegilor Constantin Preoteasa și Alexandru Gafincu, pe care i-am inclus și în echipa de organizare a expozițiilor din Pivnițele Caselor Domnești de la Piatra.”

Cu totul fulgerător însă, urmare a unui eveniment nefericit domnul Dr. Gheorghe Dumitroaia, fost Director-Manager al Complexului Muzeal Județean Neamț, s-a stins din viață, miercuri 06 aprilie a.c. Cel care a condus destinele Complexului Muzeal Județean Neamț mai bine de două decenii, manifestându-și pe deplin dăruirea și devotamentul personal, de-a lungul întregii sale vieți, față de descoperirea, cercetarea, păstrarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național din județul nostru nu a mai găsit răgazul fizic de a duce acest proiect la îndeplinire.

Ne rămâne așadar datoria morală de a-i păstra vie memoria și recunoștința față de toate cele pe care le-a realizat și totodată, pentru a-l onora cum se cuvine, să ducem mai departe flacăra pasiunii sale pentru descoperirea, cercetarea, păstrarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național continuând și încheind proiectele sale de cercetare.

Vă așteptăm așadar să ne fiți alături la această manifestare precum și la cele care îi vor urma!

Dr. Dorin Nicola

 

Afis Sesiune XXIII

 

Afis Muzeul Curtea Domeneasca Pivnita II

 

Program Sesiune (pdf)