Lucian Tudorache și Marius Viorel Ivanovici - Sculptura desen (GALVPN, 15-30 mai a.c.)
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț invită publicul vizitator la o expoziție de sculptură și desen, o colaborare dintre doi artiști și profesori, Lucian Tudorache (Piatra Neamț) și Marius Viorel Ivanovici (Argeș). Vernisajul expoziției va avea loc joi, 23 mai, la ora 17:00 în cadrul căruia va prezenta Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Neamț.
Actuala expoziție cuprinde un număr de 51 de creații plastice, dintre aceastea 37 sunt desene și 14 sculpturi. Maniera de lucru a celor doi artiști se îmbină armonios și contribuie semnificativ la unicitatea și autenticitatea expoziției creând o prezentare vizuală omogenă și unitară. Stilurile celor doi artiști se „înțeleg” și armonia expozitiei este de bună seamă o consecință firească a prieteniei îndelungate care-i leagă pe cei doi artisti.
De creația celor doi sculptori critica de artă s-a ocupat îndeaproape și redăm în continuare câteva rânduri concludente în acest sens.
„În apropierea pietrei sau a lemnului, Lucian Tudorache se încarcă cu puteri depline. Stâpânește și respectă materialul, eliberează forma din strânsoarea fibrei și a cristalelor, îi dezvăluie ascunsele sensuri și îi insuflă vechi și noi semnificații, rafinat încifrate într-un fel de nou concept-simbol. Înzestrat cu simțul volumetriei și spațialității formelor, dar și cu forța viziunii creatoare, atât de necesare a sculpturii monumentale, Lucian Tudorache este în egală măsură pasionat de microstructuri și de detalii. Întregul armonios este rezultatul înțelegerii importanței detaliului și a locului natural destinat fiecărei structuri, iar calitatea formei este potențată de arta punerii în valoare a calităților materialului. În felul acesta, căldura fibrei lemnoase sau duritatea cristalină a pietrei devin suferință, bucurie, naștere, metamorfoză, taină, sacrificiu...dar simultan și idee, gând, trăire întrupată în materie.
Realitatea îi rămâne mereu model, dar reformulările sunt profunde și subtile, iar noua realitate pe care Lucian Tudorache o plăsmuiește e una conceptualizată, îngreunată de sensuri multiple, înfloritor ambigue, într-o abolire parțială a hedonismului contemplării masive, înlocuit/concurat de frământata descifrare în cheie cerebral-intuitivă a sensurilor și invitația la identificarea mesajelor magice ale suprarealismului astfel încifrat. Eliberate din trunchiul de arbore sau din blocul de piatră, formele construite/imaginate de artist sunt semne-simbol pentru naștere, pentru viață, îngemănare, germinație, trecere, sacrificiu sau înălțare.
Straturile de suprafață ale materialului sunt pe rând îndepărtate ca văluri și veșminte grele ale pietrei sau lemnului, menite să acopere locul sacru, locul sfânt, să apere germenii vieții sau să ascundă marele mister, locul unde izvorăște viața, iubirea, adevărul ultim. Căutarea acestor locuri nu e febrilă, ci atentă, detaliată, punând în lumină neașteptate, grațioase, sensibile, misterioase caligrafii descoperite în materia dură și structurându-i esența. Semne și simboluri ale unor epoci străvechi sau mai noi, sunt alăturate de sculptor într-o sfidătoare reafirmare a unei interpretări personale despre frumosul ce ia naștere din suma acestora sau din noul mod de a se raporta la unele ori altele. Alteori, amintind de insolite monumente ale unor vechi culturi, formele masive iau naștere din firești îmbinări de volume în spațiu, fiind marcate de reliefuri cizelate cu migală sau de incizii abrupte ce par să măsoare timpul sau să marcheze calea.
Sculptorul pornește de la viziunea sintetic esențializată a lui Brâncuși, dar reușește să se distanțeze de marele maestru al sculpturii contemporane prin „răstălmăcirea” artei acestuia în metafore monumentale, în forme grele, massive, în care răzbat astfel ecourile din „arta lemnului la români”, sau din regândirea pietrei la dimensiuni „megalitice” a motivului metaforizat. Tocmai prin împletirea cu vechi totemuri africane, sud-americane, oceanice sau orientale, cu decoruri în basorelief concepute după „formele primare” ale ceramicii neolitice și cu alterarea în spirit modern a unor vechi modele arhetipale ale sculpturii eurogene gotice, Lucian Tudorache își cristalizează un limbaj și o viziune plastic aparte, personalizată.” (Dr. Iulia Mesea, istoric și critic de artă)
„Remarcat încă din timpul studenției, cu prilejul unor expoziții de grup, Lucian Tudorache a confirmat în timp ceea ce atunci constituia doar o nobilă promisiune. Evoluția artistului, stimulată de o bună primire în mediul artistic din Galați și, acum, din Piatra-Neamț, relevă nu numai o disciplină de atelier, dar și o extindere în planul imaginarului, trecând lejer de la subiectele cu tematică istorică, eroică chiar, la altele cu semnificații plurale.” (Valentin Ciucă, critic de artă)
„Marius Ivanovici abordează piatra într-o manieră colocvială, accentuând orizontala crucii, pe care figura cristică își consumă lucrarea divină. Sculptorul subliniază admirabil, cu mare siguranță de desenator, expresia chipului. Deși avem de a face cu piatra, marcată compozițional orizontal, aceasta nu își pierde semnificația transcedentală. Succesul este la el acasă, nimeni nu are nicio îndoială, încă din primul contact.” (Gheorghe Pantelie)
„...Marius Viorel Ivanovici, destul de mobil-heteroclit pe mai multe direcții de expresivități spațiale...Am remarcat această undă de spiritualitate care transpare nedeclamatoriu, mai curând printr-o delicată empatie cromatică.” (Aurelia Mocanu)
Lucian Tudorache, click pentru a vizualiza.