Gheorghe Cuciureanu - Figura umană – diverse ipostaze (GALVPN, 1-14 august a.c.)
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, vă invită în perioada 1-14 august să vizitați expoziția semnată de Gheorghe Cuciureanu, artist și profesor de arte vizuale din cadrul Liceului de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamț.
Expoziția actuală se intitulează “Figura umană – diverse ipostaze” și cuprinde numeroase lucrări de grafică, fotografie, pictură, sculptură și arte decorative.
Actuala expoziție face parte din proiectul “ART AGAINST EXCLUSION” al programului Erasmus și are drept scop integrarea artiștilor atât naționali cât și internaționali, unii dintre ei fiind chiar la primele manifestări, în circuitul valorilor culturale. Formele alese pentru promovarea artiștilor amatori au fost expoziții comune ale artiștilor profesioniști și amatori, concerte, conferințe și schimburi culturale ce au avut loc în august 2022 la Nisa- Franța și se vor repeta și în acest an în luna august tot în aceeași locație.
Tema aleasă la această expoziție este interferența dintre caricatură, grafică, pictură, sculptură și arte decorative. În acest sens figura umană este tratată prin intermediul caricaturii, schiței, studiului, compoziției și al icoanei, prin modalitățile folosite și în arta decorativă.
În cadrul acestei expoziții au participat 23 de artiști din țară și străinătate, acestia fiind:
Sabine le Varlet (Franța), Fernando Cezanne (Brazilia), Kenny von Dzvrin (Peru), Emrah Taskiran (Turcia), Susanna Patras (Iași), Nicoleta Bica Bucșaru (București), Eleonora Dragomir (Piatra Neamț), Georgeta Cracană (Piatra Neamț), Carmen Cărbunariu (Piatra Neamț), Maria Tămaș (Piatra Neamț),Valentina Imbrea Chirvase (Piatra Neamț), Irina Maria Moldovan (Piatra Neamț), Vasile Trăistariu (Piatra Neamț), Mihail Sorin Gaidău (Piatra Neamț), Dragoș Burlacu (Piatra Neamț), Dinu Focșăneanu (Piatra Neamț), Ioan Clopoțel (Piatra Neamț), Cristofor Târșa (Piatra Neamț), Andreea Fracase (Iași), Franss Conde Hinojosa (Ecuador), Nicolaie Trifan (Piatra Neamț), Ungureanu Emil (Bicaz), Gheorghe Cuciureanu (Piatra Neamț).
La finalul proiectului, în anul 2024, va fi lansat și un catalog ce va cuprinde toate manifestările culturale ce au avut loc în cadrul acestui program. Coordonatorii acestui proiect sunt Eleonora Dragomir, președinta asociației ASCETIS- Piatra Neamț și Gheorghe Cuciureanu.
Pictorul este născut la data de 19 aprilie 1954, în Piatra Neamț, a absolvit cursurile Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secţia Artă Decorativă, pentru început, a predat artele vizuale la Școlile Nr. 2 și 5, din Râmnicu Vâlcea, dar mai apoi a revenit în Piatra Neamț, unde lucrează și în prezent în calitate de profesor.
Cariera artistului Gheorghe Cuciureanu a debutat în 1976, cu prima expoziție personală la Clubul Tineretului din Piatra Neamț, în care a prezentat 18 lucrări ce reprezentau portrete în tehnica ulei pe pânză. Mai apoi artistul a participat la diferite expoziții atât în țară cât și în străinătate.
Expoziții personale (selecție - click pentru a vizualiza)
În 1995, împreună cu Constantin Popovici pune bazele mişcării artistice “Punctul roşu”, iar în 2001 publică şi cartea “Istoria Punctului roşu – estetism, metodă, viziune”.
În cadrul Galeriilor de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț artistul este prezent cu expoziții personale anuale dar și în cadrul expozițiilor colective și tabere de creație.
Activitatea artistului este una bogată, acesta continuând să expună constant atât în expoziții personale cât și în cele colective și tabere de creație atât în țară cât și în străinătate. Pe lângă activitatea expozițională, Gheorghe Cuciureanu este implicat în diferite proiecte naționale și internaționale ce au ca scop integrarea și cunoșterea artiștilor plastici, fie ei profesioniști sau amatori în schimburile culturale cu artiști din străinătate.
Pentru mai multe detalii despre artistul Gheorghe Cuciureanu și activitatea acestuia puteți accesa site-ul https://gheorghecuciureanu.com/biography.html.