Noul site CMNN

Vă invităm să accesați noul site al Complexului Muzeal Național Neamț

Expoziție pictură Eugen Măcinic (GALVPN, 15-31 martie a.c.)

Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț au bucuria de a găzdui în perioada 15-31 martie 2023, expoziția de pictură a artistului sebeșan Eugen Măcinic.
Expoziția cuprinde un număr de 30 de lucrări în acuarelă, pastel și tehnică mixtă și este destinată publicului larg. Este o expozițiecu tematică inspirată din natură, peisaje pitorești din țară și nu numai. Artistul este cunoscut ca pictor plein-air-ist, iar prin prisma lucărilorexpuse vizitatorii pot descifra personalitatea artistului.
Eugen Măcinic s-a născut pe 5 martie 1964, în Sebeș. Este absolvent al Facultății de Arte Vizuale din Oradea. A terminat liceul la profil real, matematică-fizică și în paralel a studiat pictura în cadrul Școlii Populare de Artă din Sebeș. Este membru al Societății de Acuarelă din Birmingham (Anglia), unde a și expus în anii 2016 și 2018, iar din 2014 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici.
“Din anii copilăriei am remarcat atașamentul și aplecarea spre artă, spre frumos, spre culoare. Născut în inima Transilvaniei, România, stilul care mă definește și care îmi este cel mai drag este stilul peisagistic armonizat de melancolie și pace. Tehnica care mă reprezintă este acuarela, dar uleiul, pastelul și creionul îmi sunt dragi de asemenea.Pentru mine pictura e o plăcere, sunt spontan şi o fac cu mare uşurinţă, am acea scânteie necesară creaţiei”, așa descrie artistul tehnica, stilul și dragul de artă pe care îl poartă în suflet încă de mic copil.Cât privește în sine actul artistic creator, pictorul mărturisește:„Toate lucrările mele trec prin filtrul sufletului, mă reprezintă, redau sinceritatea şi liniştea ce mă caracterizează“.
Fiind o prezență constantă pe simezele multor muzee și galerii din țară și străinătate, intră bineînțeles și în atenția criticilor de artă: “Eugen Măcinic se recomandă prin acuarelele sale ca un pictor sensibil, sincer empatic cu natura înconjurătoare, căci pentru artist natura a fost și rămâne principala sursă de inspirație creativă.” (Maria Olimpia Tudoran Ciungan, critic și istoric de artă). „Pictura artistului sebeșan Eugen Măcinic poate fi definită ca o adevărată vocație, ca un crez autentic, cu care pictorul se identifică și căruia nu ezită să-i jertfească resursele sale cele mai tainice de trăire și de gândire”.(Luiza Barcan, critic de artă)

Expoziții personale:
- Sebeş - 1980, 1983, 1986, 1998, 2003, 2004,2010,2012, 2013, 2014, 2015, 2017, 2018;
- Cugir - 1985, 1989;
-Alba Iulia - Galeria UAP - 1995, 2000, 2003,2010,2011,2012,2013,2014,2019,2021;
-Baia Mare - Galeria “Liviu Borlan”- 1997;
- Deva - Galeria UAP - 1998,2011;
-Hunedoara -Galeria de Artă -2011,2012;
-Hațeg -Galeria „Cromo“-UAP -2012;
- Sibiu - UAP - 1993;
- Sibiu - Cercul Militar - 2004;
-Sibiu -Atrium Caffe -2011;
-Sibiu -Primaria Sibiu-2011, 2012, 2013, 2014, 2020;
-Sibiu-Galeria UAP -2013, 2017;
- Zlatna - Festivalul “Strugurele de Aur “ - 2001;
-București- Muzeul Național al Literaturii Romane - 2001, 2005;
- București -Centrul Cultural al Ministerului de Interne - 2001, 2003, 2004;
-București -Senatul României - 2002;
-București-Uniunea Arhitecților din România-2014, 2015;
- Aiud - Galeria “INTERART”- 2002;
-Mediaș - Casa Schuller - 2002;
-Apoldu de Sus -Galeria „Atelier 202“-2010,2011;
-Alba Iulia - Inaugurarea clădirii CEC - 2004;
- Alba Iulia - Muzeul Național al Unirii - 2016, 2017, 2018,2019;
-Toledo Spania- expoziție personală -2008;
- Germania-Budingen -expoziție personală-2009,2022;
- Austria - Knitefeld -expoziție personală- 2010;
-Buzău-Bienala UAP - 2015,2016,2022;
- Curtea de Argeș - Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”-2015;
- Cetatea Câlnic-2015;
- Participare la Salonul de Iarnă -UAPR Sibiu -2017;
- Bistrița Muzeu “Bucuria Acuarelei”-2019;
- Râmnicu Vâlcea- UAPR Galeria “Pasaj 1”- iulie 2018,2019;
- Râmnicu Vâlcea- UAPR Galeria Artex- 2021;
- Târgoviște - Muzeul de Artă- 2022;
- Sebeș - Expo- Festivalul “Lucian Blaga” -Asoc. PROVALORES- 2022;
- Slatina- Galeria „Artis” UAP- 2021,2022.

Expoziții colective:
- Expoziție colectivă acuarelă Biblioteca Națională a Romaniei Bucuresti- 2018;
- Expozițiecolectivă Teatru de Stat, Palatul Copiilor- Oradea 2007, 2008;
- Expozițiecolectivă Salonul de primavera - Galeria de Artă a municipiului Iași-2018,2019;
- Expozițiecolectivă- Birmingham- Anglia cu Societatea de Acuarelă 2016, 2018;
- Expoziții colective - Sebeş, Alba Iulia, Aiud,Oradea,Deva, Bistrița;
- Expoziție colectivă Apoldu de Sus -Galeria „Atelier 202“-UAP Alba -2012;
- Expoziție colectivăBistrița- UAPR Alba -2022;
- Expoziție colectivă Alba Iulia-Muzeul Național al Unirii-2021;
- Expoziție colectivă Filiala UAP Alba, Muzeul Național de Artă Chișinău- 2022;
- Expoziție colectivă „Identitati Multiculturale” -New York, SUA- 2019;
- Expoziție colectivă Salonul de Iarnă Galeria de Artă Alba Iulia -2022;
- Expoziție Salonul Interjudețean de Arte Vizuale al Filialei Sibiu -2022.

Premii
- Numeroase premii si diplome în cadrul Festivalului Internațional “Lucian Blaga” Sebeş. Premiul I - Sebeș, Alba - 2019, 2020;
- Premiul U.A.R. Ex Aequo-Bienala Națională de Artă ”Gheorghe Petrașcu”Ed.XVI- 2022.

Tabere de creație:
-Tabăra de acuarelă Mănăstirea Cozia - 2017;
- Tabăra creație Desești-Maramures alături de maestrul H.Cucerzan- 2017;
- Tabăra de pictură Săliștea Sibiului-iunie 2018;
- Tabăra de acuarelă Tarcău-Neamț - 2020;
- Tabăra de acuarelă Eforie Sud- 2020;
- Tabăra de acuarelă Valenii Somcuței – Maramureș - 2020, 2021,2022;
- Tabăra „Bijuterii arhitecturale”-Hunedoara - 2019;
- Tabăra de creație la Vaideni - Vâlcea-2021;
- Tabăra Internațională de Artă“I.M.Klein”, Blaj,2014,2017- alături de maestrul Horia Cucerzan;
- Tabăra de creație Mănăstirea Lainici -2022;
- Tabăra internațională de creație Artă în Cetatea Alba Carolina -2022.

Fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști ai acuarelei românești contemporane, are o bogată activitate, fiind prezent cu numeroase expoziții personale în țară (și aici putem enumera: Sebeș, Alba Iulia, Oradea, Deva, Sibiu, București)și expoziții colective. A participat la tabere de creație organizate la Mănăstirea Cozia, Desești-Maramures, Săliștea Sibiului, Tarcău-Neamț. A expus totodată și în străinătate, iar colecții particulare din SUA, Italia, Anglia, Suedia, Spania, Franţa sau Germania, dețin lucrări semnate de Eugen Măcinic.

Galerie foto click pentru a vizualiza