"Bresle, meşteşuguri şi tradiţie pe Uliţa Mare a Romanului", partea a IV-a (MIR, 19 decembrie, ora 12.00)
Proiectul "Bresle, meşteşuguri şi tradiţie pe Uliţa Mare a Romanului" se încheie luni, 19 decembrie 2022, de la orele 12, cu al IV-lea colocviu din seria derulată pe parcursul anului 2022. Iniţiat de Muzeul de Istorie Roman din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ şi al Asociaţiei Cultural – Ştiinţifice Urbana, acest proiect s-a adresat elevilor din ciclul liceal, fiind stabilit, în acest scop, un parteneriat cu Colegiul Tehnic "Petru Poni" din Roman.
În cadrul acestei a patra întâlniri colocviale vor fi prezentate temele: Comerţul ambulant în preajma sărbătorilor de iarnă pe Strada Mare a Romanului (autor: Relu Butnariu, Muzeul de Istorie Roman – Complexul Muzeal Naţional Neamţ), Practici comerciale de sărbători în Romanul interbelic (autor: Iulia Butnariu, Muzeul de Istorie Roman – Complexul Muzeal Naţional Neamţ) şi Naşterea Domnului – prezentă în vechile icoane (autor: muzeograf Daniel Florin Sava, de la Muzeul Municipal Paşcani). Activitatea culturală se încheie cu concluziile necesare la final de proiect, fiind invitaţi la discuţii şi profesorii coordonatori Radu Florin şi Monica Pescaru.
Responsabil de activitate: muzeograf Relu Butnariu